Presedintele ANSVSA: Numarul focarelor de PPA a ajuns la 578

Presedintele ANSVSA: Numarul focarelor de PPA a ajuns la 578


Numarul focarelor de pesta porcina africana a ajuns la 578 in 98 de localitati din opt judete, a declarat presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Branescu.

"Avem 578 de focare de pesta porcina africana confirmate in aceleasi opt judete si probabil vor mai creste. Insa dinamica epidemiologica a bolii din ultimele zile tinde sa se tempereze, desi boala este foarte versatila. Nu avem inca concluzii bine definite", a spus Branescu. 



Pana in prezent au fost ucisi peste 78.000 de porci din ferme si gospodarii ale populatiei.



Cele opt judete unde evolueaza boala sunt: Satu-Mare, Bihor, Salaj, Tulcea, Braila, Constanta, Ialomita si Galati.



"Evolutia bolii este in permanenta monitorizata, prin examene clinice si de laborator, iar zilnic se analizeaza situatia existenta, se aplica masuri si se intreprind actiuni in functie de circumstante", sustin reprezentantii ANSVSA.



Autoritatea solicita sprijinul si intelegerea cetatenilor pentru respectarea acestor masuri, avand in vedere gravitatea bolii si consecintele economice grave generate de aparitia ei. In acest sens, orice suspiciune de boala trebuie anuntata imediat medicului veterinar sau DSVSA judeteana. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate si neutralizate, iar proprietarii vor fi despagubiti de catre stat, in conditiile prevazute de legislatie.



Poti fi interesat si de