Patronatul Pestelui: Marea problema a acvaculturii este lipsa subventiilor

Patronatul Pestelui: Marea problema a acvaculturii este lipsa subventiilor


Mariana Munteanu, presedintele Patronatului Pestelui din Romania, spune ca in acest moment, in Romania exista 100.000 de hectare alocate acvaculturii, insa problema cea mai mare a exploatatorilor acestor suprafete este lipsa subventiilor.

„In 2007, cand s-a discutat aceasta politica agricola comuna – acvacultura, in speta piscicultura a fost exclusa din acest program. Asa incat din 2007 si pana in ziua de astazi, sectorul piscicol nu beneficiaza de niciun leu de subventie. Deci, marea problema a acvaculturii este lipsa subventiilor. Sper ca Uniunea Europeana sa ne auda si sa ne inteleaga ca nu mai putem creste peste sanatos. In Romania 100.000 de hectare sunt alocate acvaculturii, iar noi producem 12.000 de tone de peste, fara subventii si fara ajutoare de stat”, a explicat in cadrul congresului organizat de Federatia Nationala PRO AGRO, presedintele Patronatului Pestelui din Romania, Mariana Munteanu.

 

Romania este una dintre primele opt state europene in functie de consumul anual de peste si ar putea exporta anumite specii, care nu au cautare pe piata locala, dar sunt dorite de alte state. Problema este ca Uniunea Europeana ar putea interzice livrarea de peste din Romania catre statele membre ale Uniunii, daca aceasta nu indeplineste anumite conditii. Astfel, daca pestele contine un nivel ridicat din anumite chimicale, peste nivelul acceptat de UE, se vor lua masuri de stopare a circulatiei acestuia, pentru protejarea consumatorului european.

 

In ultimii 17 ani, exporturile de peste de pe piata romaneasca s-au diminuat considerabil, in acest moment balanta comerciala fiind negativa. Cauza principala: gama de produse redus? de pe piata. Un handicap major pentru producatorii autohtoni, care incep afaceri piscicole in tara si incearca intrarea pe pietele vestice, il reprezinta conditiile de productie, care nu se ridica la nivelul de tehnologizare al concurentilor din UE.



Poti fi interesat si de