Focarele de PPA se inmultesc rapid. Numarul lor se apropie de 200

Focarele de PPA se inmultesc rapid. Numarul lor se apropie de 200


Pesta porcina africana dadea semne de retragere, dar in mai putin de o luna numarul de focare active a crescut de aproape patru ori. Astfel, dacă la data de 20 iunie autoritatile anuntau ca virusul mai evolua in 31 de localitati cu 55 de focare, ultima actualizare a ANSVSA din 10 iulie arata ca numarul focarelor a ajuns la 192 de focare (dintre care 2 in exploatatii comerciale si unul intr-o exploatatie de tip A).

La aceasta data, pesta porcina africana evolueaza in 77 de localitati din 18 judete. In alte 6 judete exista doar cazuri la mistreti.

 

In total au fost eliminati 369.505 de porci afectati de boala si exista 1.552 de cazuri la mistreti.

 

In total au fost stinse 1.240 de focare, cele mai multe in judetul Tulcea - 566 de focare (dintre care 3 focare in exploatatii comerciale si un focar intr-o exploatatie de tip A), urmat de judetul Braila, cu 136 de focare (dintre care 11 in exploatatii comerciale) si judetul Ialomita, cu 132 de focare.

 

Pana la aceasta data, fost despagubiti 8.774 de proprietari, valoarea totala a platilor fiind de 252.227.150 de lei.

 

Evolutia bolii este in permanenta monitorizata, prin examene clinice si de laborator, iar zilnic se analizeaza situatia existenta, se aplica masuri si se intreprind actiuni in functie de circumstante.

 

ANSVSA solicita sprijinul si intelegerea cetatenilor pentru respectarea acestor masuri, avand in vedere gravitatea bolii si consecintele economice grave generate de aparitia ei.

 

Actiunile autoritatilor sunt conjugate si intreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boala, pentru a le lichida cat mai rapid si pentru a impiedica raspandirea bolii.

 

Orice suspiciune de boala trebuie anuntata imediat medicului veterinar sau DSVSA judeteana.

 

Pentru a impiedica raspandirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate si neutralizate, iar proprietarii vor fi despagubiti de catre stat, in conditiile prevazute de legislatie.



Poti fi interesat si de